Ansamblul Aleksandrov, Marele Cor al Armatei Roşii, concert excepțional în România

Ansamblul Aleksandrov, Marele Cor al Armatei Roşii, va susține pentru prima dată un concert excepțional în România. Evenimentul va avea loc în data de 09.10.2016, la Sala Palatului.

Pentru întâlnirea cu publicul român, Corul pregătește un recital de excepție, din care nu vor lipsi cele mai consacrate piese dar și o surpriză uriașă: reinterpretarea în varianta corală a celor mai cunoscute piese ale formațiilor Queen și The Beatles.

Ansamblul Aleksandrov este cel mai mare ansamblu artistic din Rusia. Data înfiinţării este considerată ziua de 12 octombrie 1928, atunci când a avut loc și primul concert pe scena Casei Centrale a Armatei Roşii. În acele timpuri, ansamblul era format din doar 12 persoane. La jumătatea anilor ‘30, corul număra deja aproape 300 de membri, iar renumele său depăşise demult graniţele Uniunii Sovietice.

Corul Ansamblului Aleksandrov este renumit pentru fineţea şi puritatea interpretării

muzicale academice, plină de emoţie, artă şi înzestrare vocală. Muzica Ansamblului combină cu succes instrumentele populare ruseşti – donara, balalaica şi acordeonul cu butoane – cu instrumentele de suflat din metal şi lemn.

Din palmaresul impresionant pe care Ansamblul Aleksandrov l-a adunat de-a lungul

existenţei sale merită evidenţiate câteva realizări de excepţie: în anul 2004, Ansamblul a susţinut un

concert de neuitat la Vatican, primind binecuvântarea Papei Ioan Paul al II-lea. În 2007, Ansamblul

Aleksandrov a „învins” N.A.T.O, printr-un recital de excepţie care a avut loc chiar la sediul Alianţei

Nord Atlantice de la Bruxelles. În 2008, au fost aniversaţi 80 de ani de existenţă ai Ansamblului

printr-un turneu pe întreg teritoriul fostei Uniuni Sovietice şi în aproape 60 de ţări din Europa, Asia,

Africa şi America.

Pentru acest eveniment au fost puse vânzare următoarele categorii de bilete:

Categoria 1 – 250 lei;

Categoria 2 – 200 lei;

Categoria 3 – 150 lei;

Categoria 4 – 100 lei.

Organizatori: Asociația Culturală Mall4Art și Centrul Cultural Rus. (sursă: www.eventim.ro)